![]()
![]()
Ieri, în etapa intermediară de Liga a II-a, Delta Tulcea şi-a trecut în palmares a treia victorie consecutivă şi încă trei puncte în clasamentul serie din care doar Ceahlăul Piatra Neamţ este promovată iar locul doi, ce duce tot în Liga I, încă rămâne disputat între Concordia Chiajna, Delta Tulcea şi CS Otopeni. Ultima victimă: Steaua II Bucureşti, echipă ca şi retrogradată în al treilea eşalon şi care şi-a jucat contra tulcenilor ultima carte de a continua în al doilea eşalon.
Meciul din complexul Ghencea, disputat pe un teren greu, a început sub semnul echilibrului cu ocazii la ambele porţi irosite de Năstăsie şi Vâtejelu pentru gazde, respectiv Florea, Creţu şi Coconaşu pentru oaspeţi. În minutul 28, Cojocaru, portarul gazdelor, a avut o intervenţie in extremis la bolta lui Florea şi a reuşit să respingă în transversală şutul plasat al atacantului tulcean care două minute mai târziu, în minutul 30, reuşea modificarea tabelei de scor. Colegul lui Florea din ofensivă, R. Radu, a croşetat doi fundaşi pe flancul drept şi altruist i-a pasat ideal lui Florea la câţiva metri de poarta goală de unde „Fentă” a trimis ca la antrenament mingea în plasă. După gol, tot tulcenii au fost mai ofensivi iar Peteleu şi Radu au trecut şi ei pe lângă gol.
Abia la un sfert de oră după reluare, în minutul 60, nigerianul Mansur, intrat la pauză, a reuşit golul doi al tulcenilor cu un şut din marginea careului fericit deviat în propria poartă de către fundaşul central stelist Cioceanu. Intrat în joc în minutul 70, Emil nanu a fost desemnat să execute în minutul 75 lovitura de la 11 metri obţinută de tulceni la un fault în careu asupra lui Cucu, iar „veteranul” atacant al Deltei a arătat că e mai uşor să marchezi de la punctul cu var şi cu portarul pe linia porţii decât din 2-3 metri de poarta goală (vezi meciul cu Chiajna).
O victorie meritată pentru tulceni pe care îi aşteaptă sâmbătă un examen mai greu decât cu Steaua II contra echipei Astra II, ce îl are acum la timonă pe Constantin Gache, antrenorul care poate îi ştie pe tulceni la fel de bine ca şi Cristi Dulca.
La finalul jocului, Cristian Dulca era mulţumit de ce au arătat jucătorii săi în teren, el comentand:
“Am întâlnit o echipă, care din păcate retrogradează, şi o echipă tânără. Noi ne-am urmat parcusul bun pe care l-am avut de şapte victorii şi cu acest meci avem opt. A fost un meci la discreţia noastră, nu ne-au pus foarte mari probleme, au avut nouă – trei ocazii în care puteau să marcheze în prima repriză, dar per total sunt mulţumit de joc şi de rezultat.”, a spus antrenorul principal al Deltei, care a mai completat: “A fost o victorie uşoară pentru că am jucat noi bine şi am marcat.”
Dulca a comentat şi schimbările premature pe care le-a făcut în meciul de ieri dimineaţă, două la pauză şi una la mijlocul reprizei secunde. “Au fost jucători care au jucat mai puţin, sunt jocuri care sunt foarte aproape şi e important să fie unii jucători mai proaspeţi.”
În încheiere, întrebat dacă mai speră în revenire şi la un loc promobabil, Cristian Dulca a fost ferm, “nu ne gândim la promovare”. “Anul ăsta nu ne gândim la promovare. E foarte greu pentru că ei (Concordia) ar trebui să piardă trei meciuri, iar noi să câştigăm tot până la final. Teoretic s-ar putea, dar anul ăsta avem obiectiv între 1 şi 6 şi la anul ar fi, dacă se poate, să promovăm.”, a spus tehnicianul.
Delta Tulcea, cu cele 42 de puncte acumulate până în această rundă, se menţine pe poziţia a patra şi profitând de pasul greşit făcut de Concordia Chiajna s-a apropiat la doar 6 puncte de cel de-al doilea loc promovabil. În cele cinci etape rămase de disputat, lupta la promovare în Seria I pare că s-a încins din ce în ce mai mult.
Steaua II: Cojocaru – Faye, Cioceanu, Stegaru, Vătăjelu (64 L. Filip) – Fl. Lungu (74 M. Ştefan) – Năstăsie, Al. Lazăr , Bâtfoi (46 T. Lică) – V. Rusu (cpt), Văduva
Antrenor: Leonard Strizu
Delta: I. Olteanu – Peteleu, Grigorov (cpt), Soporan, S.Cucu – Câju, Coconaşu, J. Vajda, N. Creţu (46 Mansur) – D. Florea (46 Henry), R. Radu (69 E. Nanu)
Antrenor: Cristian Dulca
Scris de Irinel CĂLIN
Foto de Marius ANGHEL
Filed under: Delta Tulcea | Tagged: cristi dulca, Delta Tulcea, liga 2, steaua 2 | 7 Comments »