Politehnica Galati – Delta Tulcea 0-1 (0-0)

Delta Tulcea a disputat ieri o partidă de verificare la Galaţi, în compania Politehnicii din localitate. După două reprize… normale (a câte 45 de minute), spre deosebire de cele de câte o oră, la Constanţa, tulcenii s-au văzut învingători. Unica reuşită a meciului a fost consemnată cu şapte minute înainte de final, când Borza – după un 1-2 rapid cu Coconaşu – a marcat din interiorul careului mare.
“Am jucat pe teren sintetic şi am întâlnit o formaţie ambiţioasă şi tânără. Rezultatul nu spune multe. De altfel, nu ne interesa scorul, ci să-i rulăm pe toţi fotbaliştii aflaţi în probe”, ne-a declarat secundul Cristea Rusu.
În prima repriză, pentru Delta au jucat: Pârvu – Petean, Macarie, Mişelăricu, S. Constantin – Mărinuş (Murciu, ambii tineri de la Sportul Studenţesc, ambii trimişi acasă), Furdui, Muller, V. Creţu – Priescu şi Hertu (Slobozia). Într-a doua, pentru oaspeţi au evoluat: Olteanu – Fl. Alexandru, Grigorov, Luis Andre, I. Filip – N. Creţu, Postelnicu, Coconaşu, Horovei – Borza (de la Eforie) şi Priescu (Judeanu).
Înainte să plece în cantonamentul din Bulgaria (2 februarie a.c.), Delta va mai juca sâmbăta aceasta un meci amical, dar încă nu se ştie cu cine. Oricum, cu o echipă constănţeană.
Mai multe vom afla azi, Petre Marinescu – preşedintele F.C. Delta Tulcea – organizând de la ora 13.00 o conferinţă de presă în Complexul Sportiv “Delta”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: