Săgeata – Delta Tulcea

Săgeata Stejaru – Delta Tulcea sau Olteanu contra Olteanu * Toate cele 1.300 de bilete au fost vândute de mult!
Vine momentul primul derby tulcean din Liga a II-a, cel dintre A.C.S. Săgeata Stejaru şi S.C. F.C. Delta Tulcea S.A., eveniment care are loc duminică, 23 august, de la ora 11.00, şi care e televizat în direct.
După prima etapă, Săgeata figurează printre cele patru echipe cu un punct, în timp ce Delta e-n plutonul de şapte formaţii cu o victorie la activ.
Reprezentanţii celor cluburi exclud varianta unui “meci de re­ciprocitate”. Preşedintele exe­cu­tiv al A.C.S., Mihai Terzi, a fost ferm: “Ce «blat», ce «aranja­ment»? Numai nişte minţi nesă­nă­toase puteau scorni aşa ceva! Noi suntem determinaţi să câş­tigăm toate cele trei puncte, mai cu seamă că nu avem vreun obiectiv măreţ şi că motivaţia e cu atât mai mare cu cât jucăm îm­potriva unei conjudeţene!”. Echi­pa probabilă a Săgeţii Stejaru: Olteanu – Goşa, Roşca, Şoltuz, Vlad – Bertea, Oprea, Paleacu, Dobra – Chiţu şi Şicu; rezerve – portarul Ariton, respectiv Mavriche, Pană, Rada, Dicu, Teo Şamata şi… surpriza Florin Bold, jucător de bandă dreaptă, care a trecut şi prin Curtea Internaţio­nalului de Argeş.
“Şi oaspeţii «merg» tot pe victorie!”, ne-a declarat antre­no­rul secund al Deltei, Cristea Rusu, care a adăugat că “la nivelul acesta nu ai prieteni, ci doar adversari”. Echipa probabilă a Deltei Tulcea: Olteanu – V. Creţu, Grigorov, Larie, L. Ştefan – Judeanu, Coconaşu, Lucan, N. Creţu – Pantelie şi Costescu; rezerve – portarul Pârvu, respectiv Bratu, Mişelăricu, Petean, Horovei, Macare şi Borza.
La insistenţele microbiştilor autohtoni, clubul organizator a pus preţ unitar la bilet: 20 de RON. De câteva zile au fost vândute biletele aferente tuturor celor 1.300 de locuri pe scaune (Tribuna I şi Tribuna a II-a), aşa că înfruntarea va fi cu casa închisă!
Partida va fi arbitrată de un brigadă formată din “centralul” Andrei Florin Chivulete (Bucureşti), ajutat la linii de “asistenţii” Sebastian Florin Stoianof (Constanţa) şi de Paul Dimancea (Constanţa); arbitru de rezervă – Iulian Paul Coman (Tulcea); observatori – Daniel Diaconu (Alexandria) şi Mihai Basarab (Slobozia).

One Response

  1. Stadionul din satul Vasile Alecsandri comuna Stejaru parca avea 2.000 de locuri nu 1.300 ! Sunt curios daca suporterii tulceni vor fi obligati sa cumpere si ei bilete…..Deci fiti atenti pentru cei care faceti deplasarea sa mai aveti 20 RON in plus , ca e foarte posibil sa va puna sa va cumparati si bilete.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: