Unde sunt suporterii FC Delta?!

O altă întrebare a tulcenilor pentru primarul Hogea se referea la echipa FC Delta Tulcea, aceştia cerând explicaţii autorităţilor în legătură cu condiţiile impuse de F.R.F. pentru înscrierea echipei în Liga I de fotbal. Răspunsul primarului Hogea a fost următorul:
“Salut interesul tulcenilor pentru echipă, însă îmi doresc ca acest interes să se regăsească şi în numărul spectatorilor care vin pe stadion. Spun asta pentru că, în ciuda efortului financiar substanţial pe care-l fac Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, pe stadion nu sunt mai mult de 300 – 400 de spectatori şi eu sunt prezent în tribună de fiecare dată. Nu-mi explic asta, deşi aud astfel de critici de foarte multe ori. Până la urmă, primul mod de a susţine financiar această echipă este ca tulceanul să vină la stadion, să-şi plătească acel bilet care nu este la un preţ atât de mare până la urmă. În momentul în care voi vedea 800 sau 1000 de spectatori la meciurile FC Delta Tulcea atunci sigur că există un curent de masă şi motivaţia noastră, a administraţiei ar fi alta”, a declarat Hogea.
Acesta a spus că susţinerea financiară a Consiliilor Local şi Judeţean este de circa 40 de miliarde de lei pe an şi că acestea sunt fonduri rupte din investiţiile alocate municipiului.
În ceea ce priveşte promovarea echipei în Liga I, primarul a spus că “anul acesta, la sfârşitul anului competiţional, baza sportivă FC Delta a fost licenţiată pentru Liga I, cu anumite derogări. Anume că într-un an de zile trebuie să rezolvăm anumite probleme, adică mărirea capacităţii tribunelor, cabinetele medicale, sala de conferinţe, cabinet antidoping, condiţii minimale pe care Federaţia ni le-a impus să le rezolvăm într-un an de zile”, a mai spus Hogea.

5 Responses

  1. Tot raul spre bine.

  2. Bla bla bla !! Sunt mai multi spectatori pe stadion! Si pana la urma, daca tot va plangeti pe tema asta, nu ar trebui sa puneti pe cineva la poarta care sa lase spectatorii numai pe baza biletului, si nu pe ochi frumosi !!!??

  3. Si daca vine suporterul si vede pe banii lui cum se aranjeaza un meci ca ala cu Tricolorul Breaza, la ce il ajuta?

  4. Pai.. daca ar fi mai multi suporteri interesati de echipa.. ar trebui contestat! Dar cand oamenii vin la stadion, si nu platesc bilet, sparg o punga de seminte, si injura arbitrii tot meciul.. fii sigur ca n-o sa se schimbe nimic! Daca ar fi 5000 oameni in tribune, si ar protesta in cazul unui aranjament, cred ca ar avea un oarecare impact!

  5. Spectatorii nu au pentru ce sa vina la stadion din moment ce se stie ca Delta chiar daca ar promova nu va intra in liga I.
    S-a vazut in 2007 atunci cand se spera la promovare cata lume a fost la stadion in ultimele etape, mai ales la meciul cu Gloria Buzau.
    Ia sa anunte primarul ca singurul obiectiv al echipei este promovarea, si nu locurile 1-10, sa vedeti cata lume va fi la stadion!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: