Delta învinge la Albeşti

Callatis Mangalia – Delta Tulcea 1-2 (0-1)
Pe terenul sătesc uscat, dar denivelat, din comuna Albeşti (situată la 15 kilometri de municipiul Mangalia), Delta Tulcea a învins ieri cu 2-1 (1-0), în meci amical, formaţia Callatis (Liga a III-a, locul al patrulea, Seria C2).
Delta a început în formula: Pârvu – Peteleu, Mişelăricu, Grigorov, L. Ştefan – N. Creţu, Coconaşu, Mărginean, V. Creţu – Costescu şi Nanu. Au mai jucat portarul Olteanu, respectiv Bratu, I. Filip, Macare, Lucan, Borza şi Horovei. În minutul 34, Mărginean pasează înapoi, iar Costescu marchează nestânjenit din 8 metri – 0-1; golul victoriei a fost înscris de Nanu (min. 65), cu capul, după ce Macare centrase de pe partea dreaptă. Aşa cum aţi constatat, căpitanul Grigorov a fost apt combatant, însă se simte perioada în care a absentat.
“Consider că a fost un an­trenament bun. Nu foarte bun, dar bun. Lucrăm în continuare la conturarea celui mai bun 11 pentru retur. Sunt semne că, până la reluarea campionatului, vor fi recuperaţi Câju şi Petean”, ne-a declarat succint Constantin Gache (foto), antre­norul principal al formaţiei tulcene.
Delta va mai disputa sâmbătă, 20 februarie, de la ora 13.30, un meci – test în deplasare, anume pe suprafaţa sintetică a celor de la A.C.S. Berceni, echipă care ocupă primul loc al C2, la şapte puncte diferenţă de Callatis.

One Response

  1. hai nepotii mergeti la meci voi aia din bucuresti :d

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: