Îmbunătățiri aduse mesei presei

Primăria Tulcea se conformează treptat condiţiilor de omologare pentru Liga a II-a a Complexului Sportiv “Delta”. Acesta se află în patrimoniul Consiliului Local Tulcea şi este administrat de către Direcţia de Întreţinere a Patrimoniului Local (DIAP).
Pe partea opusă Tribunei I, lucrătorii DIAP montează trei turnuri pentru presa audio – vizuală. Cel mai important, cu o înălţime de opt metri, pe structură metalică, este deja amplasat în dreptul liniei de centru (foto). Turnul prevede două cabine (una, pentru comentatorii radio, cealaltă, pentru reprezentanţii segmentului video), fiecare a câte 2 x 2 metri; termopane, izolaţie fonică şi termică, instalaţie electrică, prize şi wireless. Turnurile mici – fiecare de şase metri înălţime – vor fi postate în dreptul tuşelor de şaisprezece metri şi vor servi doar cameramanilor.

“Am reuşit, anul trecut, să reabilităm clădirea clubului, inclusiv vestiarele. Pentru anul în curs ne-am propus să ne apropiem de standardele necesare omologării stadionului măcar pentru Liga a II-a, iar turnurile respective se înscriu în cerinţe”, ne-a declarat Daniel Pohariu, directorul DIAP.
Pe 17 aprilie, când Delta va evolua pe teren propriu în companiei Dunării Giurgiu, turnurile vor fi funcţionale şi vopsite în culorile gazdelor: structura, în albastru, cabinele, în alb.

Scris de Petru ŢINCOCA

One Response

  1. multe patrimonii sunt in renovare in tulcea , au facut si astia un proiect calumea .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: