Delta Tulcea – Dunărea Giurgiu: zero

Meciul începe frumos, în minutul zero, prin fluierul regulamentar al arbitrului Baboia. este, de altfel, şi cea mai spectaculoasă fază a meciului.

În linii mari a fost in meci deschis, cu nenumărate ocazii la tuşele dinspre tribune, şarjele incisive ale ambelor echipe ducând deseori în situaţii de unu la unu cu tuşierul. Pe poartă s-a jucat mai puţin, scopul celor 22 de fotbalişti fiind acela de a oferi un spectacol de calitate, părând mai puţin interesaţi de a înscrie şi de a cădea astfel în plasa celor care au transformat fotbalul într-o afacere odioasă unde contează mai mult golurile şi rezultatul.
Arbitrul de centru a înţeles foarte bine dorinţa jucătorilor, arbitrând în nota generală a meciului: slab.
De la gazde (Delta Tulcea), merită menţionată, în primul rând, întreaga echipă, care nu şi-a dorit nimic mai mult decât să fie lăsată în pace în vederea apro­piatelor sărbători legale de 1 Mai. Sau, poate, valoroasa noastră echipă, renumită pentru jocul tehnic pe care îl prestează, a fost deranjată de calitatea (cităm din atrenorul oaspeţilor, Emil Ursu) “execrabilă” a terenului de joc.
Oricum, să-i ţinem minte pe aceşti băieţi inimoşi, plătiţi din bani publici, căci au un viitor promiţător în Liga a II-a, dacă nu cumva se gândesc la ligi inferioare:
Delta Tulcea: Olteanu – Peteleu, Grigorov, Mişelăricu, V. Creţu – Lucan (‘71, Horovei), Postelnicu (‘61, L. Ştefan), Coconaşu, N. Creţu – Nanu (‘38, Borza) şi Costescu. Antrenor principal: Constantin Gache.
De partea oaspeţilor, care păreau, în declaraţii, extrem de accesibili, au fost pe teren următorii (dintre care îl remarcăm pe Iordache, singurul care a ţinut să-şi manifeste nemulţumirea faţă de condiţiile de cazare faultându-l de roşu pe Mişelăricu):
Dunărea Giurgiu: Dragne – C. Gheorghe, Şanţmare, Damian, Odoroabă – Bucă (‘85, Guda), Hoprich, Păduraru (‘73, Ochia), G. Marcu – Ţigoianu (‘58, Bănaru) şi Iordache. Antrenor principal: Emil Ursu.
Una peste alta, a fost un meci de zero pe linie, dar mai avem varianta optimistă în care echipa s-a menajat, încercând să înşele vigilenţa spionilor de la Concordia Chiajna, echipa an­trenată de Bumbescu şi pe care o vom întâlni mâine, în deplasare la Chiajna, începând cu ora 17.

Scris de P.A.H.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: