Juniori A În luptă pentru locul al patrulea

Tulcenii au fost învinşi de gălăţeni
Delta Tulcea – Dunărea Galaţi 2-3 (1-1)  Şi juniorii B au fost înfrânţi
Două partide s-au jucat ieri pe Stadionul “Bididia”, ambele pierdute de gazde.
În primul meci, juniorii republicani A ai Dunării au câştigat cu 3-2 în dauna celor ai Deltei. Antrenorii tulceni Ştefan Penaru şi Marius Carpov i-au folosit pe: Paraschivoiu – Târnăcop, Bratu, Găină (Memet), Petcu – Achimov, Terente (Megit), I. Andrei, Poveste (Roman) – Mihailov şi Judeanu (Nădrag).
“S-a simţit lipsa celor şase indisponibili – portarul Dabija, respectiv Algiu, Maftei, Cazacu, Popa şi Ghiorghi. Dacă vreţi, am fost obligaţi să schimbăm tot axul central, şi nu numai… Referitor la meci, am dominat în permanenţă, am avut posesie, circulaţie bună a balonului, însă e cu două tăişuri să joci cu o echipă care vine să se apere. Dunărea a scăpat de patru ori pe contraatac, fructificând trei ocazii. E la fel de adevărat că şi copiii noştri au ratat incredibil”, a precizat Marius Carpov. Golurile gazde­lor au fost marcate de doi fundaşi: Bratu (min. 29) şi Găină (min. 80). Tehnicienii Deltei au ţinut să spună că arbitrajul a fost fără cusur, unul demn de Liga I a seniorilor, dar rămân cu regretul că meciul – contând pentru locul al IV-lea – a fost pierdut, în condiţiile în care Delta a învins cu 4-2 în tur.
În cadrul ultimei etape, Delta va întâlni în deplasare – la Constanţa – pe Săgeata Stejaru.
La juniori B, Delta Tulcea – Dunărea Galaţi 0-1 (0-0).

Clasament Juniori A

Loc. Echipa: M. V. E. I. G.M. G.P. + / – Pct.
1. FC Viitorul Constanta 27 24 1 2 100 13 87 97
2. Metalul Constanţa 27 20 1 6 95 24 71 81
3. Oţelul Galaţi 28 19 5 4 71 25 46 81
4. LPS Galaţi 27 16 1 10 70 37 33 65
5. Delta Tulcea 27 14 5 8 59 41 18 61
6. Dunărea Galaţi 27 14 2 11 50 38 12 58
7. SC FC Gloria Buzău SA 27 13 3 11 57 53 4 55
8. CF Brăila 27 12 4 11 53 61 -8 52
9. CSS Slobozia 27 11 3 13 52 63 -11 47
10. FC Farul Constanţa 27 9 5 13 56 65 -9 41
11. Callatis Mangalia 27 8 4 15 38 53 -15 36
12. CSM Rm.Sărat 27 8 3 16 31 55 -24 35
13. FC Gloria Buzău 27 8 2 17 37 74 -37 34
14. Dunărea Călăraşi 27 3 2 22 19 106 -87 14
15. Săgeata Stejaru 27 2 3 22 20 100 -80 11

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: