Liber la vânzări de locuri

FRF s-a decis să elimine durerile de cap din acest sezon şi a dat drumul din nou la vânzările de locuri în mod oficial. Şedinţa de săptămâna trecută a Comitetului Executiv a adus o modificare a regulamentului competiţional prin care s-a dat din nou undă verde cesiunilor, cumpărărilor/vânzărilor de locuri, mutărilor de cluburi în alte localităţi şi altor trăznăi de acest gen.
De acum toate aceste ghiduşii se pot face la vedere, nemaifiind restricţionate în vreun fel de regulamentul federaţiei. În acest fel, se pare că echipele care îşi lua loc prin astfel de metode nu îşi vor mai face griji în ceea ce priveşte oprirea dreptului de promovare în primii doi ani de la cumpărare/vânzare, aşa cum Pandurii a argumentat în cazul mureşenilor cu puţin timp în urmă.

Argumentul federaţiei pentru această schimbare de regulament îl reprezintă criza economică, factor care a dus la retragerea a aproape 20 de echipe din Liga a II-a şi a III-a în sezonul recent încheiat şi se pare că măsura va fi în vigoare pentru următorii doi ani.
De partea cealaltă vine o întrebare logică. Nu ar fi fost mai simplu ca în locul acestei “deschideri” să se recurgă la criteriul financiar. Să se fi cerut o garanţie financiară (suma fiind stabilită în funcţie de nivelul la care se joacă) şi să participe doar echipele care au banii necesari participării într-un sezon întreg de Liga a II-a, respectiv a III-a.
În schimb, se va mai trage targa pe uscat un an, până când va intra în vigoare legea licenţierii cluburilor de Liga a II-a (aplicabilă din aprilie 2011), interval în care ne vom trezi că iar nu ne ajung degetele de la ambele mâini pentru a număra echipele care se vor retrage din eşaloanele doi şi trei ale fotbalului românesc.
Şi uite aşa ne întoarcem la vechea discuţie a reformei sistemului competiţional din ligile inferioare, reformă care întârzie să apară.

Mihai Andrieş

2 Responses

  1. Conform ROAF aprobat anul trecut, situaţia se prezintă astfel în acest moment:

    Anul competițional 2010/2011:
    7.1. Liga I: campionat în care participă 18 echipe, 34 de etape;
    7.1.1. Se mențin în Liga I echipele clasate pe locurile 1 – 14;
    7.1.2. Retrogradează echipele clasate pe locurile 15 – 18.
    7.2. Liga a 2-a: formată din două serii a câte 16 echipe
    115
    7.2.1. Promovează echipele clasate pe locurile 1 și 2 în cele două
    serii.
    7.2.2. Retrogradează echipele clasate pe locurile 14-16 în cele două
    serii.
    7.3. Liga a 3-a: formată din șase serii a câte 16 echipe.
    7.3.1. Promovează echipele clasate pe primul loc în cele șase serii.
    7.3.2. Retrogradează echipele clasate pe locurile 14, 15 și 16 în
    fiecare serie, plus alte trei echipe de pe locul 13, mai slab clasate
    (în total, 21 de echipe).
    7.3.3. Pentru stabilirea echipelor de pe locul 13 care retrogradează, se
    alcătuiește, pentru fiecare serie, un clasament special numai pe
    baza rezultatelor înregistrate de echipele de pe locul 13 cu echipele
    de pe locurile 1 – 12 și se procedează în mod similar cu alin. 5.3.3
    de mai sus.
    7.3.4. Promovează din Liga a 4-a un număr de 21 de echipe
    câștigătoare ale jocurilor de baraj.
    8 Echipele din Liga I care retrogradează sunt obligate să realizeze
    un barem de 25 de puncte.
    8.1. Echipele retrogradate din Liga a 2-a și Liga a 3-a sunt obligate
    să realizeze un barem de 20 de puncte.

  2. si , pentru a nu stiu cata oara,o luam de la capat.hai cu valiza ca v-a lovit criza!!!!
    oricum,mi-a placut ce ati scris acolo,deasupra lu Nashu`,il caracterizeaza perfect😉 puteati sa scrieti la fel de bine pe toata poza,pt ca toti din sala aia sunt o apa si`un pamant cu Mircea “cel batran”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: