Delta Tulcea revine la statutul de asociaţie sportivă

Clubul tulcean va înştiinţa zilele acestea Federaţia Română de Fotbal 8 Jucătorii şi antrenorii vor primi salarii reduse cu 15%
Obiectivul Deltei va fi etapizat sezonul competiţional viitor

Ieri, în sediul Primăriei Tulcea, cei mai importanţi decidenţi s-au întrunit ca să discute despre viitorul Deltei Tulcea, formaţie de Liga a II-a.
La întâlnire au participat Constantin Hogea, primarul mu­nicipiului, Haralambe Meregiu, preşedintele Clubului Delta Tulcea, consilierul muni­cipal Stere Şacu şi directorul Daniel Pohariu, şeful Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului (DIAP), ultimul ca administrator al Complexului Sportiv “Delta”.
“Din păcate, ca urmare a insuccesului dovedit în cursul acestui an, respectiv de a convinge un potenţial investitor să devină acţionar principal al societăţii comerciale F.C. Delta Tulcea S.A., suntem obligaţi să revenim la statutul de asociaţie sportivă. În scurt timp, vom tri­mite un fax pe adresa Federaţiei Române de Fotbal”, a declarat Hogea. În perioada 1 – 25 iulie 2010, mem­brii FRF sunt obligaţi să transmită un formular de actualizare însoţit de docu­men­te justificative ori­căror modificări survenite în structura membrului afiliat, forma juridică, schimbarea organelor de conducere ş.a.
De asemenea, având în vedere condiţiile financiare cunoscute la nivel naţional şi faptul că “singur finanţator pe portativ
e Consiliul Local Tulcea” (Constantin Hogea), s-a hotărât ca, în primă instanţă, jucătorilor şi antrenorilor să le fie diminuată cu 15% va­loarea contractelor.
S-a cumpănit între a ţine echipa cu perfuzii fi­nanciare şi a o desfiinţa, varianta secundă fiind unanim exclusă.
Până la data de 21 august a.c., DIAP va trebui să reabiliteze suprafeţele de joc ale stadioanelor “Delta” şi “Cosma Zaiţ” (fost al Sindicatelor), Primăria urmând să plătească 1,5 miliarde de lei vechi în acest dublu scop.
Obiectivul Deltei Tulcea pentru următorul sezon fotbalistic a fost “defalcat”. Dacă, la finalul turu­lui, i s-a impus echipei să se claseze în primele opt locuri ale seriei, “ţinta” pentru retur va fi fixată ulterior.
Preşedintele S.C. F.C. Delta Tulcea S.A., Haralambe Meregiu, a confirmat telefonic că “e o chestiune de zile până când vom facem cunoscut FRF că ne transformăm în asociaţie spor­tivă”. Meregiu a subliniat că revenirea la fostul statut implică modificări substanţiale în struc­tura clubului.

Scris de Petru ŢINCOCA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: