Din cauza caniculei, s-a amânat startul în Liga 2 şi Liga 3

Startul sezonului 2010-2011 în eşaloanele 2 şi 3 a fost amânat cu o săptămână. Comitetul de Urgenţă al Federaţia Române de Fotbal a ţinut cont de solicitarea mai multor grupări din cele două ligi şi a decis astăzi că este în beneficiul competiţiei ca prima etapă să se dispute pe 27 august în Liga a 3-a şi 28 august în Liga a 2-a. Iată comunicatul oficial postat pe site-ul FRF:

“Ca urmare a condiţiilor climaterice din ţara noastră şi a solicitării membrilor afiliaţi ai Federaţiei Române de Fotbal din eşaloanele competiţionale respective, Comitetul de Urgenţă al FRF a decis azi, 13 august 2010, să amâne cu o săptămână startul ediţiei 2010-2011 a campionatului Ligii a 2-a şi a 3-a.

Astfel, prima etapă a Ligii a 2-a nu se va mai disputa la data de 21 august a.c., ci la 28 august a.c. Toate celelalte etape ale turului vor avea loc cu o săptămână mai târziu comparativ cu programarea iniţială, ultima etapă a turului urmând să se joace, aşadar, în ziua de 4 decembrie a.c.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul Ligii a 3-a, întrecerea începând nu la 20, ci la 27 august a.c. Pe cale de consecinţă, ultima etapă a turului va avea loc în ziua de 3 decembrie a.c.

– una dintre cele mai importante decizii ale Comitetului de Urgenţă al FRF din data de 30 iulie a.c.:

Dispune completarea art. 20 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice astfel:

“6. În cazul retragerii din competiţii a unor cluburi, acestea vor fi retrogradate două niveluri competiţionale şi nu vor avea drept de promovare în următorii 5 ani competiţionali.”

Preşedintele FC Delta, Haralambe Meregiu a declarat:

“Am fost sunat de la Federaţie şi mi s-a cerut un punct de vedere în legătură cu posibilitatea de a amâna prima etapă a campio­natului din cauza caniculei. Am văzut cum s-au comportat jucă­torii noştri şi la meciul cu Călăraşi de la Tulcea şi la meciul cu Săgeata de la Năvodari unde jucătorii au alergat la 50 de grade. Şi dacă stai în soare transpiri, dar să şi alergi e inuman”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: