Juventus Bucureşti – Delta Tulcea 3-2 (2-2)

Înfrângere „ciupită” de arbitri
* „Un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil”, susţine antrenorul Gache, cu regretul că a avut o linie de mijloc de conjunctură după eliminările din cupă
Juventus Bucureşti a reuşit sâmbătă să câştige primul meci de la revenirea în liga secundă, tocmai contra echipei Delta Tulcea şi la trei zile după o calificare norocoasă în Cupa României în dauna celor de la FC Argeş. În ambele meciuri, jucătorul care a adus calificarea şi punctele puse în joc a fost  „căpitanul” Ştefan Iordache, care a marcat golurile decisive.
În minutul 5, Călinţaru a executat perfect o lovitură de la colţul terenului şi B. Niculae a trimis imparabil cu capul sub transversal, din marginea careului mic. Zece minute mai târziu, stâlpul porţii l-a salvat pe Olteanu de la golul doi, dar nu pentru mult timp.
În minutul 20, Rotaru a primit o pasă înapoi de la Iordache şi de la circa 20 de metri a prins o „torpilă” la încheietura barelor, lăsându-l pe Olteanu fără nicio reacţie, şutul fiind imparabil.
Cum 2-0 e cel mai periculos scor în fotbal, scorul pauzei avea să fie egal, 2-2, şi asta pentru că oportunistul Ciobanu s-a dovedit a fi omul potrivit, în locul potrivit (în coasta apărării gazdă) şi la momentul potrivit reuşind primul gol al tulcenilor în minutul 31.
Acelaşi Ciobanu, atacantul de care se leagă până acum toate speranţele de finalizare ale Deltei, a fost faultat în careu de portarul Curiman în minutul 45 şi de la punctul cu var a executat R. Radu care a egalat.
După reluare, gazdele au intrat pe teren cu scenariul din primul meci de campionat în minte, atunci când au condus cu 2-0 Concordia Chiajna, dar au pierdut cu 2-3.
Cu alt portar între buturi, Tudor în locul gafeurului Curiman, Juventus n-a mai luat gol, chiar dacă tulcenii au dominat clar jocul, ba chiar au înscris golul victoriei prin Iordache, în minutul 56, căpitanul gazdelor reluând cu capul de la prima bară o centrare venită din flanc de la cine altcineva decât acelaşi Călinţaru, servantul de serviciu la Juventus.
„Ne-au costat eliminările lui Vaida şi Coconaşu de la meciul de Cupă şi cred că dacă i-am fi avut pe teren la Juventus se puteau lua uşor trei puncte. Că a mai pus şi arbitrul Sava umărul la victoria gazdelor e cu atât mai trist”, a declarat antrenorul Constantin Gache.
Delta Tulcea: Olteanu, Peteleu, Grigorov, Mişilericu, Lorincz – Postenicu (62 Horovei), Macare (80 Florea), N. Creţu, Mansur (62 Lintaru) – Ciobanu, R. Radu.
Celelalte rezultate:
Săgeata Năvodari – Astra II Giurgiu 3-0
Dinamo II Bucureşti – Gloria Buzău 2-0
CF Brăila – Concordia Chiajna  2-2
Dunărea Galaţi – Steaua II Bucureşti  2-3
CS Otopeni – FC Snagov 2-1
Ceahlăul Piatra Neamţ – Farul Constanţa 2-0
FC Botoşani – Viitorul Constanţa 2-2.

Scris de Irinel CĂLIN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: