Delta Tulcea merge la Urziceni în Cupa României

* Potrivit preşedintelui Haralambe Meregiu, meciul din 16-imile cupei nu se joacă la Tulcea
* Măcar de s-ar televiza, dar nici măcar garanţia asta nu o avem

Federaţia Română de Fotbal a schimbat regulile jocului, a se citi Regulamentul Cupei României, la cererea unei mărci de bere care a devenit sponsor al tradiţionalei competiţii K.O. ce aduce la “masa bogaţilor” şi echipe din eşaloanele inferioare.
În mod normal, sau mai bine zis până în această ediţie, echipa ce venea dintr-o ligă inferioară avea măcar satisfacţia organizării meciului. Nu de alta, dar aducea pe stadionul propriu o echipă de primă ligă, fie că era vorba de Steaua Bucureşti sau Victoria Brăneşti, să zicem.
Din acest an, regulile le-a schimbat sponsorul, sau la cererea sponsorului, iar meciurile televizate se dispută pe terenurile echipelor cu nocturnă. Că Delta nu are nocturnă, e ca povestea cu moţul de la bască şi nu are rost să comentăm acum şi aici.
“Unirea Urziceni a fost extrasă prima din urnă şi potrivit anunţului FRF este echipa care organizează meciul. Îmi este greu să cred că vor dori să organizeze meciul la Tulcea, chiar şi în caz că nu se televizează. Cred că meciul nu se va juca la Tulcea, din păcate”, a declarat Haralambe Meregiu.
Înainte de tragerea la sorţi, antrenorul Constantin Gache şi-ar fi dorit în 16-imi o confruntare cu Steaua, Dinamo sau… Victoria Brăneşti: “Cu Steaua sau Dinamo are rost să comentez de ce? Cu Victoria Brăneşti aş vrea pentru că ar fi o echipă de bătut. În niciun caz nu aş vrea să jucăm cu Timişoara, CFR Cluj sau Mediaş”.
Legat de adversarul extras din urnă, acelaşi antrenor al Deltei a declarat: “E o echipă bună, care încă e vicecampioană în titlu şi a fost campioana României şi cu punctaj foarte bun în Liga Campionilor.  Nu e nici de speriat, chiar dacă a bătut Steaua în ultima etapă şi vom juca cu ei de la egal la egal, indiferent dacă meciul se joacă la Tulcea sau în deplasare”.
Abia în următoarele zile, la cererea televiziunilor, se va stabili şi “ţintarul” pentru meciurile de cupă, meciuri programate marţea, miercurea şi joia viitoare.

Scris de Irinel CĂLIN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: