Constantin Gache şi-a reziliat contractul cu Delta Tulcea!

Antrenorul Constantin Gache şi-a reziliat luni, cu acordul părţilor, contractul cu echipa de Liga a II-a FC Delta Tulcea la numai două zile după meciul egal cu Gloria Buzău, meci disputat la Tulcea în cadrul celei de-a opta etape.
Cu 11 puncte din 24 posibile, Delta Tulcea ocupă locul opt în clasamentul seriei întâi a Ligii a II-a iar următorul meci se va disputa duminică la Chiajna, cu Concordia, una dintre pretendentele la promovare.
Legat de această despărţire amiabilă, preşedintele de la Delta Tulcea, Haralambe Meregiu, a declarat că nu a fost vorba nici despre demisie, nici despre demitere, ci despre un acord între cele două părţi şi că de pregătirea echipei se vor ocupa secunzii Cristea Rusu şi Dumitru Horovei.
Constantin Gache a declarat că rezilierea contractului cu Delta Tulcea este firească, considerând-o un final de ciclu, însă speră să revină la Tulcea ca antrenor într-un viitor nu prea îndepărtat.
FC Delta s-a mai despărţit o dată de antrenorul care i-a adus o glorie efemeră în vara anului 2007, atunci când echipa promova fără loc în Liga I, iar Constantin Gache semna un un contract cu Farul Constanţa, echipă de primă ligă.

Scris de Irinel CĂLIN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: