Licenţierea devine obligatorie pentru toate cluburile din Liga 2

Comitetul executiv al FRF a luat o decizie care era necesară de mai mult timp: toate cluburile care doresc să evolueze în al doilea eşalon vor trebui să îndeplinească anumite condiţii şi vor trece prin procesul de licenţiere, începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Cel mai important criteriu este cel financiar, conform căruia nicio grupare cu datorii la finalul anului precedent (către jucători, antrenori, angajaţi, stat sau către terţi), nu va obţine licenţa de club profesionist şi nu va fi înscrisă în competiţie.

Un alt criteriu ce trebuie îndeplinit şi care va pune în dificultate multe echipe din Liga 2 îl reprezintă infrastructura. Cluburile au la dispoziţie un an de zile pentru a-şi pune la punct stadioanele şi vestiarele. Dacă acum sunt frecvente situaţiile în care jucătorii nu pot face duş după meci pentru că nu există apă caldă, din 2012 acestea vor trebui să devină doar o amintire neplăcută.

Chiar dacă discuţiile pentru înfiinţarea Ligii Profesioniste 2 au intrat în impas, din cauza orgoliilor legate de conducerea acesteia, decizia FRF forţează mâna cluburilor, acestea trebuind să se aşeze cât mai repede la masa negocierilor pentru a-şi armoniza poziţiile şi interesele. În caz contrar, multe echipe vor fi prinse pe picior greşit şi din sezonul 2012-2013 vor fi nevoite să părăsească Liga 2, fără să ştie de ce.

Pentru sezonul 2011-2012 au fost invitate să participe la procesul de licenţiere, ca şi până acum, doar cluburile clasate, la finalul turului, pe primele cinci poziţii în cele două serii.

scris de Florin ALBOIU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: