F.C. Delta Tulcea – Concordia Chiajna 3-1 (1-1)

Pretendenţi la promovare, jucătorii din Chiajna au fost ameţiţi de driblingurile lui N. Creţu, depăşiţi de viteza lui Henry şi învinşi de două ori decisiv de Florea.

Cu un parcurs fără greşeală, tulcenii au urcat pe locul patru în clasament şi sunt la numai opt puncte de un loc de promovare în Liga I, deşi nu se gândesc la ea: „Sincer, nu mă gândesc la promovare şi mă interesează mai mult  omogenizarea echipei. Îmi doresc în mod special ca echipa să joace de la meci la meci mai bine şi poate că nu aţi sesizat acest lucru, ci doar că adversarele noastre au jucat mai slab. Probabil că obiectivul pentru anul viitor va fi promovarea, dar e prea devreme să vorbim acum”, a declarat după meci Cristi Dulca, antrenorul fericit al Deltei.
În faţa a circa 500 de spectatori la început de meci şi de două ori mai mulţi la final, Delta Tulcea şi Concordia Chiajna nu s-au tatonat deloc. În minutul 1, „tulceanul” Henry a scăpat spre poartă singur cu portarul însă şutul său a fost respins în corner. În minutul 2, oaspeţii au avut şi ei o bună ocazie de gol prin S. Pană care l-a întins bine pe Olteanu care a respins in extremis în corner.
Împotriva cursului jocului, în minutul 14, la o lovitură liberă de pe partea stângă executată de A. Popa pe cadrul porţii la colţul scurt, Bălţoi a găsit devierea ideală pentru a trimite de 4-5 metri imparabil în plasa porţii lui Olteanu.
După gol, tulcenii au dominat steril şi fără ocazii clare de a înscrie poate şi pentru că oaspeţii n-au mai contat deloc în jumătatea tulceană păzită autoritar de căpitanul Grigorov.
În minutul 45, la o gravă eroare defensivă a oaspeţilor, Henry a profitat de o minge primită cadou în careu şi l-a executat cu sânge rece pe Niţă.
Se pare că golul tulcenilor din ultimul minut i-a demoralizat pe elevii lui Costel Orac, reveniţi de la vestiare parcă mulţumţi şi cu un rezultat de egalitate. Dacă în prima repriză tulcenii au fost mai buni pe teren dar doar egali pe tabelă, partea secundă a jocului a arătat o echipă tulceană care a jucat aproape fără greşeală. Jucătorii din Chiajna au fost ameţiţi de driblingurile lui N. Creţu, depăşiţi la toate angajările în adâncime de viteza lui Henry şi învinşi de două ori decisiv de Florea. Mai întâi, în minutul 52, Peteleu l-a găsit ideal demarcat pe Florea în mijlocul careului iar atacantul Deltei a avut şi timp să privească spre poartă şi să îşi pregătească şutul, plasat chiar lângă bară, imposibil de respins.
Zece minute mai târziu, acelaşi Florea a făcut prea multe „floricele” în careu în faţa fundaşilor iar mingea pasată la Coconaşu a fost trimisă de închizătorul Deltei peste poartă.
În minutul 73, Florea a profitat de greşeala personală a fundaşului I. Nae care a făcut o preluare prea lungă la 18 metri de poartă, i-a „suflat” mingea şi l-a executat cu sânge rece pe Niţă. Cinci minute mai tarziu putea fi 4-1 dacă Nanu, înlocuitorul lui Florea, schimbat, ca şi Henry, mai mult pentru a fi aclamat de galerie, ar fi reluat din 3-4 metri, singur-singurel, pe cadrul porţii şi nu peste. S-a terminat 3-1, un scor ce a reflectat pe deplin diferenţa dintre cele două echipe ce au aliniat următoarele formule de joc:
DeltaTulcea: I. Olteanu – Peteleu, Grigorov (cpt), Soporan, S. Cucu – Oae (70 Vajda), Coconaşu, Postelnicu, N. Creţu – Henry (65 Radu), D. Florea (76 Nanu)
Antrenor: Cristi Dulca
Concordia Chiajna: Fl. Niţă – Stoica, Mamele, I. Nae, Cosic (64 Poenaru) – Ad. Popa, N. Cucu, Silviu Pană, M. Chiţu – Bălţoi, Diniţă (cpt) (44 Sorin Pană)
Antrenor: Costel Orac

Scris de Irinel CĂLIN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: