CS Otopeni – Delta Tulcea 1-0 (0-0)

Cu un singur punct în ultimele cinci meciuri, tulcenii au ajuns din candidaţi la promovare, foarte aproape de retrogradare
Sâmbătă la Otopeni, Delta a mai înregistrat o înfrângere, a patra consecutivă, în faţa unei echipe lipsite de griji şi fără obiectiv în acest sezon. Dacă gazdele au jucat cu salariile (contracte) reduse unilateral la jumătate de finanţator, tot primăria, tulcenii au jucat cu salariile blocate, iar rezultatul din acest punct de vedere a fost jumătate la nimic.
Cel mai în formă fotbalist de la Otopeni, autor a trei goluri în cele două meciuri ale returului, Florin Manea, l-a executat pe Samoilă cu un şut din marginea careului în minutul 62, un şut plasat lângă bara laterală.
Până la gol, gazdele nu au fost cu nimic peste tulceni, ba, dimpotrivă, golul a picat împotriva cursului jocului. Primul sfert de oră al partidei a fost un iureş al elevilor lui Cristi Dulca iar partea a doua a primei reprize, chiar dacă gazdele au reuşit să mai treacă de centrul terenului, a fost echilibrată cu un plus al numărului de ocazii în dreptul Deltei. Cea mai mare, de departe fiind bara lui Ionescu.
După reluare, jocul s-a mai echilibrat iar după gol gazdele au schimbat registrul tactic mizând foarte mult pe posesie tocmai pentru a nu le da şanse tulcenilor să mai ameninţe poarta lui Tănase, portarul gazdelor.
Pe final de meci, chiar şi cu trei atacanţi pe teren, poarta gazdelor nu se poate spune că a fost ame-ninţată serios, iar finalul de meci i-a găsit pe tulceni cu nervii întinşi la maxim, aceştia având ceva de reproşat arbitrului întâlnirii.
După această nouă înfrângere, meciul cu Juventus Bucureşti nu se mai anunţă chiar un antrenament cu public fiind chiar un meci de a mai fi sau a nu mai fi în Liga a II-a.
Delta Tulcea: Samoilă – Oae, Grigorov, Soporan, Cucu – Ciubotariu, Coconaşu (Nanu), A. Ionescu (cpt.), N. Creţu ( Neagu) – R. Radu (Henry), D. Florea Antrenor: Cristi Dulca

CS Otopeni – Delta Tulcea, sambata ora 11:00

Chiar dacă nu a făcut o impresie prea bună în meciul cu Ceahlăul, Delta merge la Otopeni doar pentru a aduce la Tulcea trei puncte
Cu o evoluţie neconvingătoare în meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ de la Tulcea, încheiat cu victoria categorică a oaspeţilor, FC Delta vrea sâmbătă, la Otopeni să spele ruşinea şi să facă uitate fluierăturile de la finalul meciului trecut.
Spre deosebire de tulceni, elevii lui Tudorel Dumitru, antrenorul echipei CS Otopeni, au dat lovitura săptămâna trecută în Ghencea 2, contra celei de-a doua echipe a clubului Steaua pentru care au jucat, printre alţii, Lungu, Baciu, Onofraş, Matei şi noua achiziţie Maicon.
Victoria contra celor de la Steaua II cu 2-1 a fost obţinută prin golurile lui Manea, căpitanul echipei din Otopeni, un jucător care trebuie anihilat dacă se vrea victoria.
Din echipa de start a Deltei Tulcea, care va fi păstrată secretă, conform tradiţiei, de către antrenorul Cristi Dulca până în ziua meciului, vor lipsi Scarlat şi D. Sânmărtean suspendaţi, aşa că problemele defensive, ieşite în prim plan la meciul cu Ceahlăul, în loc să se rezolve mai rău se complică.
„Poate şi pentru că am avut şapte jucători noi în echipă a contat în meciul cu Ceahlăul, însă le-am spus şi jucătorilor în această săptămână că trebuie să punem osul şi să ne impunem jocul. Nu trebuie să aşteptăm o evoluţie mai slabă a adversarului sau să le dăm şansa de a-şi impune ei jocul. Cu acest gând mergem la Otopeni: să ne impunem jocul pentru că asta e tot ce mă interesează”, a declarat Cristi Dulca înaintea meciului de la Otopeni, încrezător că elevii săi vor reuşi să se impună şi să vină de acolo cu un rezultat bun, de preferat cu trei puncte.
Meciul de la Otopeni, programat sâmbătă de la 11.00, va fi arbitrat de Cătălin Popa din Piteşti, asistat de Dan Ilieş din Braşov şi Lorin Udrea din Târgu-Jiu, observatori fiind delegaţi Marian Dorobanţu din Buzău şi Vasile Filimon din Bucureşti.

Scris de Irinel CĂLIN

Cristi Dulca gândeşte pozitiv: „Avem un meci la Otopeni pe care mergem să îl câştigăm!”

Chiar dacă au părăsit terenul într-un cor de fluierături, jucatorii Deltei promit prin vocea antrenorului Cristi Dulca o victorie la Otopeni în meciul ce se va disputa sâmbătă de la ora 11:00.  Cele trei puncte de la Otopeni sunt de altfel vitale ca aerul, probabil se vor face toate eforturile posibile pentru câştigarea acestui meci şi asta pentru că altfel tulcenii ar putea intra în hora retrogradării.
Şi asta, culmea, în condiţiile în care cineva a făcut o promisiune la începutul anului că Delta va aborda returul cu obiectiv promovarea…
Până atunci, după meciul cu Ceahlăul, antrenorul Cristi Dulca a declarat:  „Am întâlnit o echipă de pe primul loc, o echipă care n-a pierdut niciun meci în acest campionat. Sigur, scorul e prea dur pentru ceea ce am jucat. Am avut un moment bun în care am egalat pe un fond bun de joc, dar am primit un gol foarte repede şi nu am mai reuşit să ne revenim. Nu o iau ca pe o scuză, dar faptul că am avut şase jucători noi în echipă s-a simţit. Trebuie să ne adunăm acum în momentele grele şi avem un meci la Otopeni pe care mergem să îl câştigăm.
Sunt nemulţumit de atitudinea unor jucători, chiar cei care au venit noi, nu mă aşteptam …
Jocul nu l-am pregătit aşa cum a ieşit, din contră ne-am pregătit bine şi ne-a mobilizat, dar nu a ieşit aşa cum trebuia. Ce le-am cerut jucătorilor? În primul rând jucam acasă şi am vrut mai multă agresivitate, mai multă responsabilitate cu mingea la picior, dar
s-au greşit multe pase, s-au pierdut multe mingi. Poate dacă intram cu un egal la pauză altfel era meciul.”

Delta Tulcea – CS Otopeni 1-0 (1-0)

Golul lui Ciobanu a adus prima victorie a Deltei în palmaresul direct dintre cele două echipe

La primul meci oficial din acest sezon de Liga a II-a, circa 500 de spectatori au avut sâmbătă plăcerea unui drum la stadion pentru a urmări meciul cu CS Otopeni, „o nucă tare” a seriei şi, culmea, echipa în faţa căreia palmaresul direct avea în dreptul victoriilor tulcene un mare 0 (zero). Absenţele lui Coconaşu şi Nanu, în refacere, V. Creţu, acci­dentat grav şi el înainte de meciul de cupă cu Săgeata, sau a eternului accidentat Cîju l-au făcut pe antrenorul Gache să inventeze o echipă cu patru titulari, Scarlat, Vaida, Mansur şi Radu, veniţi la Tulcea abia în vară şi care poate nu sunt integraţi 100%.

Cele două echipe nu s-au tatonat deloc şi din primele minute le-au dat emoţii portarilor. Mai întâi, în min. 2,  Mansur a şutat din careu puţin pe lângă poarta oaspeţilor, apoi Lecic a reluat din careu pe lângă poartă, un minut mai târziu, o minge venită din lovitură liberă.

Ocaziile primei reprize au fost puţine, chiar dacă ambele echipe nu s-au menajat deloc iar tulcenii au combinat bine la centrul terenului şi în terenul advers până aproape de poartă.

În minutul 42, N. Creţu a perforat apărarea oaspeţilor iar în careu Iuhas a făcut imprudenţa de a face o deposedare prin alunecare, suficient ca arbitrul să arate punctul cu var. Ciobanu a executat slab în dreapta portarului însă a avut inspiraţia să urmărească mingea după respingere şi să marcheze, cu emoţii pentru tribună, golul ce avea să fie şi singurul din meci.

După reluare, tulcenii au ieşit de la vestiare cu obiectivul de a proteja rezultatul şi asta le-a reuşit foarte bine din moment ce ocaziile au lipsit la poarta lui Bobariu. În schimb, Olteanu a avut destul de lucru chiar din al doilea minut al reprizei, când a respins cu greu şutul lui Lecic. Drăghici, Kalle şi Serediuc au avut şi ei bune ocazii de gol, dar parcă, dincolo de intervenţii salvatoare, Olteanu i-a hipnotizat de fiecare dată, mai ales pe Drăghici, mijlocaşul oaspete călcând pe minge la câţiva paşi de poarta lui Olteanu.

În minutele de prelungire, oaspeţii au reclamat un henţ în careul tulcean, antrenorul de la CS Otopeni, Silviu Cristescu, fiind chiar de părere că s-a viciat rezultatul.

Delta Tulcea: Olteanu – Peteleu, Mişilericu, Grigorov, Scarlat (46 Lorincz), N. Creţu – Postelnicu (78 Florea), Vaida, Mansur – Radu

(70 Macare), Ciobanu. Antrenor: Constantin Gache

CS Otopeni: Bobariu – Dumitrescu, Vătavu, Iuhas, Dedu – Serediuc, Dragomir, Drăghici, Corcoveanu (53 Balaur) – Stana (72 Celpan), Lecic (53 Kalle). Antrenor: Silviu Cristescu.

Scris de Irinel CĂLIN

Delta debutează în liga 2 pe 4 septembrie

Federaţia Română de Fotbal a ales amânarea startului de campionat din cauza caniculei pentru Liga 2 şi Liga 3, iar debutul era aşteptat pentru data de 28 august 2010, in deplasare la ma-sa lu’ pinalty unde toti am fi marcat, jucatori, conducere, suporteri.

Din cauza meciului România – Albania din preliminariile Campionatului European din Polonia şi Ucraina 2012, care va fi pe 3 septembrie la Piatra Neamţ, Ceahlăul a cerut amânarea meciului din prima etapă, cu Delta, pentru ca terenul de joc să fie păstrat în cele mai bune condiţii pentru tricolori. Meciul amânat cu Ceahlăului din etapa 1, se va disputa pe 14 septembrie, de la ora 17:00, la Piatra Neamţ.

Delta va debuta abia pe 4 septembrie 2010,  acasa impotriva celor de la CS Otopeni.